Curba de pierdere a puterii arată care curenți pot curge continuu și simultan prin toate conexiunile posibile atunci când componenta este supusă la diferite temperaturi ambiante sub temperatura limită superioară.
Temperatura limită superioară a unei componente este valoarea nominală determinată de materialele utilizate. Totalul temperaturii ambientale plus creșterea temperaturii cauzate de curentul de sarcină (pierderea de putere la rezistența volumului) nu poate depăși temperatura limită superioară a componentei, altfel aceasta va fi deteriorată sau chiar complet distrusă.
Prin urmare, capacitatea de transport a curentului nu este o valoare constantă, ci mai degrabă scade odată cu creșterea temperaturii ambiante a componentei. În plus, capacitatea de transport a curentului este influențată de forma componentei, de numărul de poli și de conductorul (conductorii) conectat (conectați) la aceasta. Capacitatea de transport a curentului este determinată empiric conform DIN IEC 60512-3. Pentru a face acest lucru, temperaturile componentelor rezultate tb1, tb2,... și temperaturile ambiante tu1, tu2 sunt măsurate pentru trei curenți diferiți I1, I2, I3,...
Vizualizare
Valorile sunt introduse pe un grafic cu un sistem de coordonate liniare pentru a ilustra relațiile dintre curenți, temperaturile ambiante și creșterea temperaturii în componentă. Curenții de încărcare sunt reprezentați grafic pe axa y, temperatura ambiantă a componentei pe axa x.
O linie trasată perpendicular pe axa x la temperatura limită superioară tg a componentei completează sistemul de coordonate. Valorile medii asociate ale creșterii temperaturii în componentă, Δ t1 = tb1-tu1, Δ t2 = tb2-tu2,… sunt reprezentate grafic pentru fiecare curent I1, I2,… la stânga liniei perpendiculare. Punctele generate în acest fel sunt unite pentru a forma o curbă aproximativ parabolică.
Deoarece este practic imposibil să alegeți componente cu rezistențele maxime admisibile ale volumului pentru măsurători, curba de bază trebuie redusă. Reducerea curenților la 80% duce la „curba de pierdere a puterii” în care sunt luate în considerare rezistențele maxime admisibile ale volumului și incertitudinile de măsurare în măsurătorile de temperatură, astfel încât acestea să fie adecvate pentru aplicații practice, după cum a demonstrat experiența.
Dacă curba de pierdere a puterii depășește curenții din zona de temperatură ambiantă scăzută, care este dată de capacitatea de transport a curentului din secțiunile transversale ale conductorului care urmează să fie conectat, aceasta trebuie limitată la cel mai mic curent din această zonă.